M

Unul dintre ingredientele periculos de bune sau păcăleala din farfurie

Am fost întrebat foarte des de ce sunt atât de înverşunat împotriva produselor care conţin monoglutamat de sodiu, aşa că m-am hotărât să scriu acest articol. Indiferent dacă luăm masa la restaurant, consumăm produse semipreparate sau gătim acasă, uneori ni se pare că "gustul" este mai bun dacă folosim anumite condimente. Adesea, chiar aşa este! Dar să vă spun un secret: nu întotdeauna „de vină” este bucătarul.

Din păcate, foarte mulţi dintre cei implicaţi în industria alimentară apelează la un ajutor de nădejde, şi anume controversatul E 621. Dacă nu vă sună cunoscut, probabil îl cunoaşteţi sub denumirea de monoglutamat de sodiu sau sare chinezească. Întreaga poveste a acestui monoglutamat de sodiu pleacă din 1908, când profesorul japonez Kikunae Ikeau a extras glutamat din alge şi l-a adăugat în supă, pentru a potenţa gustul acesteia.

În industria alimentară, acest aditiv este folosit în ultimii 100 de ani în alimentele procesate cu care ne întâlnim zi de zi: de la iubitele baze pentru mâncare, la preparate fast food, mezeluri şi multe alte alimente. Acest produs sintetic este extrem de „valoros” pentru ca păcăleşte papilele gustative şi creierul, făcându-le să creadă că mâncarea are un gust mult mai delicios decât în realitate.

Diversele autorităţi care reglementează utilizarea aditivilor în alimentaţie consideră că monoglutamatul de sodiu este „recunoscut ca fiind sigur de consum”, doar în limita admisă. Acesta a primit peste 25 de pseudonime care induc în eroare persoanele care-l caută pe eticheta unui produs, astfel că într-un produs alimentar se poate găsi în lista de ingrediente sub mai multe forme: „potenţiator de aromă”, "proteină vegetală hidrolizată" (care conţine până la 30% glutamat), "proteină din plante hidrolizată" sau "extract Kombu". Iar din punct de vedere al cantităţii utilizate în produsele alimentare,, este responsabilitatea fiecărui producător să se asigure că se încadrează în limita legală.

Dar câte persoane cunosc care este această limită admisă, cum poţi şti cât anume consumi într-o zi?

În ceea ce priveşte efectele lui asupra sănătăţii, studiile efectuate sunt foarte controversate şi cunoştintele mele medicale mă opresc să intru într-un domeniu în care nici specialiştii nu pot să tragă o concluzie. Dar acest lucru nu face decât să-mi ridice şi mai multe semne de întrebare!

Este adevărat şi faptul că monoglutamatul de sodiu se găseşte şi în mod natural în anumite alimente, ca de exemplu în roşii şi în brânză. Probabil că de asta mulţi bucătari celebri ai lumii apelează la esenţa de roşii în preparatele lor, iar aici îl voi da ca exemplu pe Raymond Blanc.

Preparatele, atât din bucătăria internaţională, cât mai ales din cea românească, de la cele mai simple până la cele sofisticate, sunt mai savuroase utilizând legume proaspete. Este suficient să folosim ca bază legume ca ceapa, morcovul sau ţelina, la care sa adăugăm plante aromatice şi alte legume în funcţie de preparatul pe care îl executăm. Mai mult decât atât, în bucătăriile profesionale avem la îndemână diferite tehnici de gătit pentru a da o savoare deosebită preparatelor noastre, de la „sous vide” până la slow cook ș.a.m.d. Problema mâncărurilor pe bază de monoglutamat este că în afară de aspectul legat de sănătate, nici nu denotă arta bucătarului.

Aşadar, dragi prieteni, apreciaţi mai mult un preparat executat fără monoglutamat de sodiu, adică un preparat muncit, fără scurtături, al cărui gust sigur este natural.

Acesta este articolul cu numarul 6 si contine 548 de cuvinte , si are 0 comments pana acum.

Comments

Leave a Comment